Pelin alb

Pelinul este o plantă perenă, ierboasă, cu o înălțime ce poate ajunge la 1-1,2 metri. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, având o lungime de până la 20 de centimetri, iar cele tulpinale, cu o lungime de cel mult 10 centimetri, se simplifică treptat spre vârf. Florile sale sunt de culoare galben pal și emana un miros puternic. Perioada de înflorire a pelinului este între iulie și septembrie, iar fructul său este o achenă. Această plantă este răspândită în Eurasia și Orientul Mijlociu, dezvoltându-se în special pe terenuri necultivate.

Există diferite specii de pelin, printre cele mai cunoscute fiind pelinul alb (Artemisia absinthium) și pelinul de mai (Artemisia vulgaris). Pelinul alb este o plantă perenă cu frunze compuse, păroase, spintecate, cu o parte superioară verde-cenușie și o parte inferioară argintie-cenușie. În timp ce pelinul de mai, cu înălțimi între 60-120 de centimetri, are frunze păroase, verzi-cenușii pe față și argintii-cenușii pe dos, iar florile sale sunt grupate în capitule mici.

Uz Medicinal: Pelinul are numeroase aplicații în medicina umană și veterinară, fiind folosit ca excitant al secrețiilor gastrice, antiinflamator al mucoaselor gastro-intestinale, antihelmintic, antidiareic, laxativ și în caz de hipotonie gastrică. Principalele proprietăți terapeutice ale pelinului alb includ caracteristicile dezinfectante, diuretice, depurative, laxative, vermifuge, antiinflamatoare, stimulente gastrice, tonic-amare și cicatrizante, atât intern, cât și extern.

În practica naturistă, frunzele și vârfurile înflorite ale pelinului alb sunt utilizate, în special în lunile iulie-septembrie, când planta are un miros aromat pronunțat și un gust amar. Această plantă, prezentă frecvent în satele românești, conține o varietate de principii active și și-a dovedit eficiența în tratarea diverse afecțiuni.